OOO00 OO 00OO .........

Tweet

Sa zicem ca, aproximativ, un om traieste 70-80 de ani. Daca nu patesti ceva pana atunci..
Nu avem o eternitate la dispozitie.

Fara sa ne gandim din pdv al genezei, al anatomiei, al religiei, al felului in care ne-am format ca societate (o chestie oricum intamplatoare, se putea ca intr-un anumit moment, de ex, barbatii sa inceapa se machieze, sa poarte rochii - doar le-ar fi fost mai comod..-  etc.. ), fara sa ne gandim filozofic, fara reincarnari, si fara sa ne gandim ca poate 
suntem un experiment amuzant, sau alte ipoteze fantastico-ipotetice.  Ce ar trebui sa facem in cei 70-80 de ani?

Nu e un timp nici scurt, dar nici prea lung. E limitat.Privind la o scara mare, pentru infinitul universului suntem un nimic. Dar noi nu avem un infinit pentru a ne da seama, avem acesti 70-80 de ani.

Omul complica totul, dar privind totul foooarte simplu si clar..  Ce ar trebui eu sa fac in acesti ani?

Nu ma refer la relatii, casatorii, munca, bla. Si oamenii si animalele se confrunta cu nevoia de a supravietui, cu nasterea, moartea. Ne confruntam cu multa suferinta, cu dureri, cu boli, cu moartea celor dragi, dar avem parte si de fericire,
implinire, dragoste, afectiune. Nu ca asta ar compensa. Nu se poate ca opusul durerii sa fie fericirea. Nu cred ca una o compenseaza pe cealalta, decat poate ca echilibru de energii, un echilibru necesar si omului si naturii.

Nu este vorba aici nici despre omul ca animal , cum scria Morris in "Maimuta goala" - o carte care prezinta omul in cel mai primar mod: o maimuta care trebuie sa procreeze, sa supravietuiasca, sa vaneze, sa se apere. nununu.. Nici asta.

Pu si simplu, intr-o lume infinita, micutii de noi, limitati in timp si spatiu, ce trebuie sa facem? Universul nu are nimic de castigat cu noi, si nu ne=ar duce lipsa daca nu am mai fi.

Nici societatea, nici "progresul" tehnologic, nici stiinta, nici capacitatea din ce in ce mai mare a omului de cunoastere nu imi ofera un raspuns. Stiu doar ca trebuie sa fie unul foarte simplu.

Unul ar putea fi supravietuirea. In cei 80 de ani pe care ii avem la dispozitie trebuie sa supravietuim. Dar nu ma multumeste acest raspuns, deci sigur trebuie sa fie ceva mai bun.

Urmatorul ar fi sa supravietuim in cel mai personal mod, exact cum am vrea, pentru ca nu avem mult timp de gandire,  carpe diem, caca. 

Am putea sa privim existenta noastra si ca un noroc. Bai, asta e, sunt aici, hai sa ma descurc cum pot mai bine, si cu bune si cu rele.  

Sau cel mai simplu raspuns: nimic. . Suntem unde suntem, supravietuim, supravietuim a la corason, avem noroc, dar.. pana la urma, nu trebuie sa facem nimic. (iar, nu ma refer ca membru as societatii). Nu influentam nimic, nu aducem nici o schimbare in ordinea universala. 

Noi doar existam pe o mica planeta albastra.